Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.

Innovation Labs Boost Day

1 min read

2014 04 09 19.07.581 jpg
2014-04-09-19-07-581-3577594

Pe 9 aprilie, la TechHub Bucharest a avut loc evenimentul Innovation Labs Boost Day, cea de-a doua intalnire din cadrul proiectului Innovation Labs 2.0 care este organizat de TechLounge, cu sprijinul Orange si Microsoft. Astfel, cele 15 echipe participante in programul de pre-accelerare au avut ocazia sa isi prezinte in fata audientei, pentru prima data, produsele create in ultimele saptamani, context in care au primit si feedback impreuna cu recomandari din partea juriului. Un eveniment similar a fost organizat pentru cei 10 finalisti din Cluj-Napoca, pe 10 aprilie, la Cluj Hub.

In ultimele saptamani, studentii participanti au avut parte de sesiuni de mentorat, stil workshop, TechTalks, la care saptamana asta a participat si Julien Ducarroz, care le-a povestit despre Mobile Digital Experience: trends and verticals.

Revenind la Innovation Labs Boost Day – fiecare echipa a avut la dispozitie 3 minute pentru a-si prezenta produsul si 1 minut pentru realizarea unui demo, iar la final acestia au primit feedback pentru progresul inregistrat pana in prezent si astfel au putut sa se familiarizeze cu formatul unui Demo Day, care este si urmatoarea etapa care ii asteapta in luna mai.

Invitatii care au oferit feedback participantilor Innovation Labs 2.0 din Bucuresti au fost Bogdan Iordache (Co-Fondator şi CEO How to Web), Cristi Badea (Co-Fondator Mavenhut), Malin Stefanescu (CEO EEU Software), Calin Fusu (CEO Zumzi), Andrei Pitis (angel investor si profesor asociat in cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti), Razvan Rughinis (Co-Fondator TechLounge si profesor in cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti), Irina Scarlat (Co-Fondator Akcees si Prove PR), Cristian Patachia (Development & Innovation Manager Orange Romania) si Todi Pruteanu (Business Strategy Manager Microsoft Romania).

tch1-3182433

Proiectul Exhale are potential, fiind un alcooltest care analizeaza respiratia si afiseaza rezultatul pe un smartphone. Dupa ce evalueaza existenta alcoolului in aerul expirat, aplicatia de pe smarphone iti ofera si un timp estimativ in care te vei putea urca din nou la volan. Cel mai probabil va fi implementata si o solutie taxi in aplicatie, pentru a le oferi o solutie de transport celor care au consumat bauturi alcoolice.

In urmatoarele saptamani echipele finaliste vor continua sa lucreze la dezvoltarea propriilor produse si vor beneficia in continuare de sustinere, mentorat si indrumare, astfel incat produsele finite sa fie viabile financiar. Programul de pre-accelerare Innovation Labs 2.0 isi va desemna castigatorii in luna mai la Demo Day, cand echipele isi vor prezenta produsele finale in fata juriului.

La final va invit sa vizionati making-of-ul etapei din Bucuresti a proiectului Innovation Labs 2.0:

Avatar of Stefan Rosioara
Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.