Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.

Primele abonamente 4G in Romania de la Vodafone

1 min read

2012 10 31 25252012.27.44 2 thumb 25255B1 25255D

2012-10-31-25252012-27-44-2_thumb-25255b1-25255d-300x225-7304981

La 3 saptamani de la prima demonstratie a serviciilor 4G din Romania, Vodafone Romania a primit dreptul de la ANCOM de a oferi public serviciile 4G ca urmare a modificarii legislatiei privind furnizarea de servicii LTE inca din acest an.

La prima demonstratie am fost destul de dezamagit ca doar in magazinele Vodafone puteam testa noua retea si ca mai aveam de asteptat pana la 1 ianuarie 2013 pentru a putea beneficia de noua tehnologie 4G.

Reteaua 4G a Vodafone acopera 90% din orasele Arad, Bacau, Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Galati și Timisoara si Bucuresti cu mentiunea ca din motive legate de utilizarea curenta a spectrului exista zone in care nu exista acoperire.

Oferta promotionala de lansare, valabila in perioada 20 noiembrie – 31 decembrie 2012, aduce trafic gratuit si nelimitat, timp de 3 luni din momentul activarii optiunii. Deocamdata serviciile 4G pot fi activate doar pentru 2 pachete superioare de date pe laptop si tableta:

  • Internet Nelimitat Extra – 14 euro care include 6GB trafic de date
  • Internet Nelimitat Profesional – 19 euro care include 18GB trafic de date

2012-10-31-25252012-54-08_thumb-25255b1-25255d-300x171-5318147Cu noua retea 4G poti atinge viteze de pana la 75 Mbps download si 37,5 Mbps upload, iar daca nu te afli in zona de acoperire 4G vei putea trece pe reteaua HSPA care ofera viteze de pana la 43,2 Mbps download in marile orase sau reteaua nationala 3G care ofera viteze de pana 7,2 Mbps download fara a folosi un alt device. Serviciile de Voce, SMS si MMS vor fi disponibile ulterior pe noua noua retea 4G, deocamdata nefiind disponibile pentru telefoanele mobile (iPhone 5). In curand vor exista si optiuni pentru prepay.

Preturile serviciilor 4G din Romania sunt foarte mici in comparatie cu cele practicate de catre Vodafone Germania, pretul abonamentului 4G din Germania fiind 50 euro, iar vitezele mai mici de pana la 50 Mbps.

Utilizatorii care opteaza pentru serviciile 4G vor primi un SIM special “4G Ready” si vor putea sa achizitioneze unul dintre urmatoarele terminale compatibile, din portofoliul Vodafone Romania:

  • Modem-ul USB Vodafone K5005 LTE pentru conectivitate PC/Laptop, disponibil de la 0 Euro, impreuna cu abonamentul Internet Nelimitat Profesional, la tariful de 19 Euro / luna, incheiat pe 2 ani;
  • Vodafone Hotspot R210 LTE, la care se pot conecta pana la cinci dispozitive simultan – smartphone, laptop, tableta sau PC, la un pret de 89 Euro, alaturi de abonamentul Internet Nelimitat Profesional, incheiat pe 2 ani;
  • Tableta Asus Transformer Pad Infinity TF700 KL, ce porneste de la 419 Euro, alaturi de abonamentul Internet Nelimitat Profesional, incheiat pe 2 ani. Tableta, care va intra in portofoliul Vodafone saptamana viitoare, are un ecran de 10,1” WUXGA, Full HD, cu o rezolutie 1920 x 1200p si functioneaza cu sistemul de operare Android 4.0.
Avatar of Stefan Rosioara
Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.