Webstock 2010

Autor: -

Webstock 2010 se întâmplă astăzi 16 Septembrie la Radisson Blu Hotel, etajul 1, Sala Atlas, şi este organizat tot de Cristi Manafu, Evensys, în parteneriat cu Vodafone România, alături de numeroşi alţi sponsori, consultanţi şi parteneri media, evident.

Se va vorbi despre social media, anul acesta subiectele prezentarilor vizeaza in mare parte comunicarea si promovarea prin social media. Unul dintre cele mai importante aspecte ale internetului este acela că, în fiecare an, aduce ceva nou, util, fascinant, fermecător pentru pasionaţi.

O noutate în cadrul conferinţelor din acest an, este reprezentată de CONNECTIONS, o altă conferinţă organizată sub umbrela Webstock, în colaborare cu Avon Cosmetics România, care va aduna o serie de vorbitori cu experienţă în mediul online românesc (Bobby Voicu, Radu Ionescu, Andrei Roşca, Cristina Bazavan, Bogdana Butnar şi Andreea Catu), petru a evidenţia creşterea spectaculoasă pe care o are social media în România, prin prisma modului de relaţionare între membrii reţelelor sociale.

Pe www.webstock.ro, unde vom transmite live evenimentul, incepand cu ora 9.15.

Program:

08.00 – 08.45 – Inregistrarea participantilor, incercati sa ajungeti mai repede

09.00 – 11.00: SESIUNEA 1

New Trends in Social Media

Cum a evoluat social media in Romania in ultimul an si ascensiunea retelelor sociale pe plan local sunt subiectele care vor deschide aceasta prima sesiune in care vom vedea, de asemenea, cum incearca o serie de companii sa inoveze in acest domeniu.

VORBITORI
Cristian Manafu
, Managing Partner, Evensys
Madalin Vladu, Senior Client Service, Daedalus Millward Brown Daedalus
Marco Kind, CMO, Vodafone
Raluca Kisescu, Marketing Director, Avon
Radu Ionescu, Managing Partner, Kinecto

11.00 – 11.30 Pauza de cafea

11.30 – 13.00 SESIUNEA 2

The Future of Web

O privire clara si realista asupra schimbarilor care influenteaza Internetul astazi, oferita de o serie de oameni conectati la tendintele actuale.

VORBITORI
Alexis Bonte, CEO & CO-Founder, eRepublik Labs
Zoli Herczeg, Technology Evangelist, Microsoft
Vlad Stan, Online Entrepreneur
Dragos Manac, Online Entrepreneur

13.00 – 14.00 : Pauza de pranz

Sectiunea COMMUNICATION

14.00 – 16.00: Cum au integrat companiile social media in comunicare
Companiile nu mai pot ignora social media in comunicarea cu clientii lor. Devin astfel parteneri de dialog in spatiul social media, adaptandu-si discursul la audienta si raspunzand in timp real cerintelor publicului. Oameni de comunicare si marketing din companii cunoscute vin sa impartaseasca din experientele avute in social media. Mai mult

16:00 – 16:30: Pauza de cafea

16.30 – 18.00: Cum sa realizezi o campanie in social media

O buna ocazie de a invata mai multe despre promovarea in social media este data de impartasirea unor studii de caz din campanii care au integrat platformele sociale. Reprezentanti ai unor agentii interactive vin sa prezinte din culisele unor campanii desfasurate in ultimul an. Mai mult

Sectiunea CONCEPTS

14.00 – 16.00: New Projects
Patru noi proiecte iti vor arata noi idei prin care poti comunica in social media. Este o sesiune ce se adreseaza deopotriva oamenilor din agentiile de advertising si PR, cat si persoanelor implicate foarte mult in social media. Mai mult

16:00 – 16:30: Pauza de cafea

16.30 – 18.00: New Ideas
O sesiune deschisa ideilor de promovare in social media pentru proiecte din diferite domenii de activitate. O serie de prezentari care pot oferi noi perspective si noi abordari celor care vor sa aprofundeze social media. Mai mult

Sectiunea CONNECTIONS

O sesiune care nu vorbeste despre tehnologii si tendinte, ci despre puterea social media si ideea ca Internetul creeaza multiple conexiuni si ocazii de socializare, transformandu-se intr-un spatiu de interactiune, sharing, informare si relationare. Mai mult

14:30 – 16:00 – Partea 1

16:00 – 16:30: Pauza de cafea

16:30 – 18:00 – Partea 2

Gala Webstock Awards va avea loc pe 16 septembrie, la finalul conferintelor din cadrul celei de-a treia editii Webstock. Aceasta se va desfasura la Radisson Blu Hotel, etajul 1, Sala Atlas, cu incepere de la aproximativ ora 19.00 si se va incheia in jurul orei 21.00. Inregistrarea participantilor este programata pentru intervalul: 18.30-19.00!

Premiile Webstock saluta cele mai creative si inedite proiecte si campanii in social media, produse in Romania in ultima perioada.

Unofficial Webstock Party, va avea loc maine seara, dupa 20.30 la Van Gogh Grand Café. Accesul se va face pe baza badge-ului, snack-urile sunt din partea casei, iar consumatia pe cont propriu. Daca intentionezi sa vii, confirma aici.

Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.

Lasa un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*