Se afişează postările cu eticheta film. Afişaţi toate postările
Se afişează postările cu eticheta film. Afişaţi toate postările

22.08.2012

Am fost in Delta la Anonimul 2012

Comenteaza!

IMG_5062Daca la ultima editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul a fost prezent Adrian Ciobotaru in calitate de blogger oficial, anul acesta l-am inlocuit eu, ce e drept, in calitate de blogger neoficial. Am ajuns cu aceasta ocazie pentru prima data in Delta si mi-as fi dorit sa ajung si la Delta Fest, care a avut loc cu cateva saptamani in urma.

Drumul pana pe insula Sfantu Gheorghe l-am facut cu masina si cu o salupa de mare viteza. Am condus cu masina pana la Murighiol, in spatele microbuzului care transporta o parte din invitatii straini si romani care aveau filme inscrise in competitie. In microbuzul din fata mea se aflau si artistii Dan Basu si Silent Strike ce urmau sa performeze intr-una din zilele festivalului.
Din Murighiol am mers cu barca rapida cam 40 de minute, iar vajaitul vantului mi-a cam dat shuffle creierului pana am ajuns pe ponton in Sfantu Gheorghe.





Odata ajuns am avut ocazia de a fi cazat in bungalouri cu duplexuri de lemn cu conditii de 4 stele (4 stele din lemn si aici vorbesc foarte serios pentru ca desi casutele erau din lemn am avut parte de super conditii in Green Vilage).
Organizarea a fost foarte buna, bagajele ne asteptau deja in camera cand am ajuns acolo, acestea fiind marcate corespunzator inca de la urcarea in salupa. Cum am ajuns am fugit la masa, iar apoi am intrat la filme.

IMG_5029Programul festivalului reusea sa acopere toata ziua si sa stinga temporar setea consumatorilor de filme prin proiectii care aveau loc in doua sali de cinema moderne si performante (situate in Green Village, o zona foarte frumos amenajata, cu piscina, terasa, restaurant, spa) si intr-o zona amenajata ca un cinema in aer liber (care era in Campingul Dolphin). Filmele care au rulat faceau parte din competitia de scurt metraje de fictiune, de animatie sau de lungmetraj, piperate ocazional cu filme off-competition semnate de nume mari din industria filmului romanesc (Despre oameni si melci de Tudor Giurgiu, Crulic). Mi s-a parut o idee buna reluarea calupurilor de filme, pentru ca ti se dadea astfel posibilitatea sa revezi ceva ce ti-a placut sau sa nu ratezi vreo proiectie.

Am avut ocazia de a sta destul de mult pe langa invitatii festivalului si staff-ul acestuia si este de apreciat cat de preocupati erau organizatorii ca lucrurile sa mearga bine. I-am vazut de multe ori interactionand cu publicul, cerand discret feedback si pareri. Am putut lua si interviu unor producatori din competitia de animatii, Amanda Gil si Frank Morales, animatia lor fiind despre etapele unei despartiri: iubire, suferinta, regenerare si inapoi la viata normala - Delicious Breakups.




Proiectiile din cinema erau in general de la 10 la 18, in sali cu aer conditionat si scaune comode, perfect pentru a fugi de zapuseala de afara, iar de la 18 festivalul se muta in camping, unde te asezai lejer pe bancile de lemn si asistai la un spectacol muzical, iar apoi la filme. Momentele de muzica au fost alternate astfel incat sa acopere cat mai multe gusturi: muzica folk, influente jazz (Old stories - Gelu Ionescu, Eugen Caminschi si Elena Pavel si Jul Baldovin cu care m-am intors in masina in drum spre Bucuresti), electronica (Gojira, Silent Strike & Dan Basu) si expiratii Nightlosers, care credeam ca au murit de prin 2000.


Am avut noroc si nu m-am intalnit cu prea multi tantari, dar asta pentru ca ma parfumam cu litri de Autan si aveam o bratara-talisman anti-tantari de la sponsorul Ford, care se pare ca i-a tinut departe destul de bine. Am ajuns si la plaja, apa mai calda decat in statiunile din sudul litoralului.





In ceea ce priveste legatura cu cei “de pe continent”, Irina Margareta Nistor era cea care rezuma evenimentele si le relata in spiritul sau jovial si diplomat, iar bloggerita Cristina Bazavan aducea o perspectiva mai incarcata de emotie si subiecte pe langa festival pe aplicatia celor de la Vodafone de pe Facebook.
Vodafone a organizat si cateva concursuri in camping de tip treasure hunt impreuna cu cei de la Cinemagia unde echipe de cate 2 trebuiau sa raspunda primii la cateva intrebari evident din domeniul filmului, premiile fiind genti de voiaj si telefoane Samsung Galaxy Y. Ce mi s-a parut tare interesant este cum au adus cei de la Ford noul B-Max pe insula din Sfantu Gheorghe.



IMG_5026Detalii administrative: mancarea din camping este excelenta, cel mai bun snitel cu o crusta prajita de ai impresia ca mananci o gogoasa, iar hamsiile in Delta sunt mutante, fiind mult mai mari decat cele din restul tarii.
Tot la capitol mancare, suficient am gasit in meniul peste in toate modurile de preparare. Incepand de la sarmale de peste, ardei umpluti cu peste, peste cu legume, peste cu paste pana la peste "cu de toate"... Unele lucruri sunt mai bune lasate cum le-a facut mama lor, adica cu CARNE.

Un minus al festivalului a fost ca toti castigatorii au fost romani. Nu a existat juriu, ci doar votul publicului, care uneori a votat pe nedrept doar din spirit nationalist si nu dupa criterii de originalitate si calitate.

La festival lumea parea foarte relaxata si deschisa, dimineata ma intalneam la masa cu actori si regizori de parca eram din acelasi univers si recunosc ca m-am simtit bine in conditiile astea. Mi-au placut zilele petrecute in Delta cu ocazia Festivalului Anonimul si la anul sper sa am timp sa relatez mai multe de la fata locului.

Castigatorii festivalului:

Castigatorul la lungmetraj (3.000 de dolari): Toata lumea din familia noastra (de Radu Jude)


Castigatorul la scurt metraje fictiune (1.000 de dolari): Pui, cartofi prajiti si o cola - pacat ca este ascuns online-ului, ca era un film foarte amuzant

 
Castigatorul la scurt metraje animatie (1.000 de dolari): The Scream

 
Premiul special "Ovidiu Bose Paştină": "Fulgenzio" de Aldo Iuliano

 




Premiul special acordat de “bloggerii acreditati” ai festivalului (care or fi ei, ca eu nu i-am vazut): "Reuniune de familie" de Florina Dumitrache, pentru povestea personala din spatele filmului.

Mai departe...

28.07.2012

Epic Film Fest by Samsung Galaxy Beam

Comenteaza!

Vrem sa ne arati ce clipuri haioase, emotionante sau chiar crazy ai prin telefon, iar noi le vom transforma pe fiecare intr-o superproductie epica.
Pentru a participa in concurs, trebuie sa  trimiti un clip needitat, iesit direct din telefonul tau (Samsung sau orice alta marca), intre 30 si 120 de secunde, impreuna cu o scurta descriere si un titlu. Apoi, publicul si juriul profesionist evalueaza aceste clipuri brute si le aleg pe cele mai promitatoare, care vor fi apoi transformate intr-o superproductie epica, care vi inscrisa la Epic Film Fest si va fi aratata lumii la ADfel.

Brief-ul si regulamentul concursului le gasiti aici
Mai departe...

13.07.2012

Bilete la cinema direct pe telefonul mobil

Comenteaza!

IMG_4257Cei de la Cinemagia vin cu o noua inovatie aducand plata de pe mobil a biletelor la cinema. In urma cu un an acestia au avut o campanie prin care au prezentat solutia NFC publicului larg, prin montarea unui stand in cadrul unui cinema din Bucuresti.

Ieri Cinemagia.ro impreuna cu Vodafone Romania si Grand Cinema Digiplex au lansat un serviciu prin care poti rezerva si platii biletele la cinematograf prin intermediul telefonului mobil.

Pentru achizitionarea biletelor electronice, trebuie sa ai pe telefon aplicatia Cinemagia.ro sau sa intri pe site-ul m.cinemagia.ro de pe telefonul mobil. Nu este necesar niciun update al aplicatiei deoarece aplicatia este web based.

1Din interfata poti alege spectacolul, locurile in sala si metoda de plata: prin factura/credit pentru clientii Vodafone sau prin card bancar. Costul biletului este calculat in Euro la cursul oficial al zilei.

Pentru accesul in salile de cinema, utilizatorii nu trebuie decat sa scaneze de pe ecranul telefonului mobil codul primit/qr printr-un SMS/e-mail generat automat in momentul platii.

Aplicatia Cinemagia.ro va fi lansata si pe viitorul sistem Windows 8.

2345

6

Mai departe...

20.11.2009

Tarife IMAX Cotroceni

Comenteaza!

Cu ceva timp in urma va prezentam aici cateva imagini in premiera din noua sala IMAX din Romania. Cei de la Metropotam au venit cu noi detalii legate de deschiderea IMAX si legat de tarife:

Vineri, 20 noiembrie 2009, va avea loc inaugurarea celui mai mare cinematograf din Romania, megaplexul Cinema City Cotroceni. Locul este imens, este primul cinematograf in care am avut efectiv senzatia ca ma pot rataci. Este compus din 21 de sali de cinema, din care 17 sali standard, 3 sali VIP si o sala Samsung IMAX - cat vreo 4-5 sali standard, cu un ecran "cat sapte elefanti pusi unul peste altul" si un efect 3D cum sigur nu ati mai experimentat pana acum. In total, salile insumeaza 4300 de locuri.
Pe langa faptul ca este cel mai mare cinematograf din Romania, la Cinema City Cotroceni veti dispune si de "tehnologie de ultima generatie intr-un mediu premium": proiectoare Kinoton, sisteme de sunet surround Dolby Digital, utilizand boxe JBL siQSC, precum si cel mai revolutionar sistem digital de proiectie 3D
panorama 5
Foto: Cinema City
Inauntrul cinematografului veti gasi si doua baruri si o cafenea la care sa va asteptati prietenii sau sa beti o cafea daca ati ajuns mai devreme la proiectie. Datorita numarului foarte mare de sali, veti avea de ales dintr-o gama foarte larga de filme, practic toate filmele noi si de interes. Cinema City se va deschide in fiecare zi de la ora 11:00, iar ultimul spectacol va incepe la ora 23:00 de duminica pana joi si de la 00:30 vineri si sambata.
Pretul unui bilet pentru filmele pe 35 mm incep de la 15 lei si in functie de ora, zi si varsta pot ajunge pana la 24 de lei, iar premierele la 26 de lei. La filmele 3D cel mai ieftin bilet este de 24 de lei, exceptand elevii, studentii si pensionarii, care beneficiaza de reduceri, iar cel mai scump poate ajunge la 32 de lei.    
1
Foto: Cinema City
In Cinema City Cotroceni veti mai gasi, spuneam, si trei sali VIP, dotate cu fotolii din piele si bufet gratuit nelimitat cu jumatate de ora inainte de inceperea filmului. Pretul este de 50 de lei de luni pana joi si 57 de lei la VIP 3D, iar in week-end pretul unui bilet este de 60, respectiv 68 de lei.
Sala vip
Foto: Cinema City
Atractia principala ramane IMAX-ul, o experienta pe care toti pasionatii de film ar trebui sa o incerce. Preturile biletelor nu sunt atat de mari cum se specula pana acum:

  • luni-joi inainte de ora 17:00 costa 17 lei, dupa 17:00 costa 19 lei
  • in week-end costa23 de lei inainte de 17:00 si 24 de lei dupa

pentru copii sub 10 ani, biletele costa 17 lei. Exista si oferte speciale: grupuri scolare de peste 50 de persoane platesc 12  lei, cele sub 50 platesc 13 lei; si, pentru ca organizatorii s-au gandit la toate, exista si bilete pentru familie (2 copii + 2 adulti) la 68 de lei.
Filmele IMAX DMR 3D (de genul Avatar, pe care-l vom putea vedea pe 18 decembrie)  vor avea alte preturi, de la 24 de lei pana la 34 de lei.
    

IMAX
Foto: Cinema City
Cei care suspecteaza ca IMAX-ul ar fi cam aceeasi mancare de peste ca un 3D se inseala. Un 3D da adancime, pe cand IMAX-ul te pune chiar in film, cam ca diferenta dintre o carte scrisa la persoana a treia si una scrisa la persoana intai, daca vreti. La vizionarea de presa de la Into the Deep nu putine erau mainile indreptate spre ecran pentru a prinde pesti sau pentru a atinge padurile de vareci. Va asigur ca veti avea exact aceeasi reactie.
Biletele la IMAX pot fi rezervate si pe net, dar atunci cand faceti acest lucru nu trebuie sa tineti cont de locul din sala, pentru ca din orice loc filmul se vede la fel; chiar daca e proiectata pe ecran, imaginea se formeaza undeva in fata pieptului spectatorului.  
Mai trebuie sa stiti si ca in primele minute vi se poate face un pic rau, mai ales daca aveti rau de masina, de mare sau inaltimi, dar daca inchideti un ochi senzatia trece instant, pentru ca la fel dispare si efectul puternic de 3D.
Deocamdata, la IMAX nu pot fi vizionate decat doua documentare: Lumea din adancuri si T-Rex. Inapoi in Cretacic. Daca aveti de ales intre cele doua, mergeti la primul, dar daca puteti, vedeti-le pe amandoua, pentru ca efectele IMAX sunt reprezentate diferit.  

Interior IMAX
Foto: Cinema City

Mai departe...

22.10.2009

IMAX

Comenteaza!

Update: IMAX, cel mai mare ecran din lume a fost instalat astazi si la Bucuresti, in cadrul AFI Palace Cotroceni, si va fi deschis publicului incepand cu 20 noiembrie 2009.

Ecranul, care este de 20 ori mai mare decat un ecran standard de cinema, are o inaltime de 26 de metri si o latime de 37 de metri. In plus, are o forma usor curbata pentru a cuprinde vederea periferica a tuturor celor care vizioneaza un film si este confectionat din latex, pe 70% din suprafata sa avand perforatii speciale, care permit trecerea sunetului si previn miscarea datorata curentilor de aer. La suprafata, ecranul este acoperit cu o vopsea argintie speciala prin care este reflectata lumina in sala.

Sala care gazduieste ecranul are 398 de locuri, investitia totala in scaune fiind de aproximativ 60.000 de euro, potrivit Corinei Gonteanu, Director de Marketing din cadrul Cinema City Romania. Proiectorul IMAX, care cantareste aproximativ o tona a costat peste doua milioane de euro, a mai adaugat aceasta.

"Majoritatea filmelor care vor fi difuzate pe uriasul ecran vor fi documentare, cu scop educativ", a spus Gonteanu, precizand ca filmele difuzate in cadrul IMAX se adreseaza in special grupurilor scolare.

In prezent in Europa exista in jur de 70 de Sali IMAX.

De pe Metropotam aflu ca din 20 noiembrie Cinema City va deschide in mall-ul AFI Palace Cotroceni (care se va deschide pe 29 octombrie) , cel mai mare multiplex din Romania, cu 21 de sali de cinema: 17 sali normale, 3 sali de VIP si o bijuterie de salaIMAX asemanatoare cu cea din Praga.

Daca tot am vorbit de cifre, trebuie pomenite cateva si in legatura cu tehnologia IMAX. Aici a intervenit Larry O'Reilly, care ne-a explicat diferenta intre experienta 35mm, 3D si IMAX - ca de la cer la pamant. Asta dupa ce mai devreme vizionaseram 15 minute din Harry Potter VI pe 35 mm si apoi aceleasi 15 minute in IMAX si am avut senzatia ca am vazut doua filme diferite - de fapt, intai ca am vazut un film, apoi ca m-am aflat intr-unul. Ca sa revenim la cifre, pelicula este de 70 de milimetri, deci de doua ori mai mare decat cea standard de 35 mm, ecranul este imens, 18 metri inaltime si 24 de metri lungime -  pentru a intelege mai bine proportiile, cu patru astfel de ecrane puse pe orizontala ti-ai facut un teren de fotbal -, proiectorul cantaresteo tona si costa 2 milioane de dolari (unul normal costa ~ 40.000 de dolari), lumina sa este atat de puternica incat poate proiecta pana pe Luna, adica pana la o distanta de 384.403 de kilometri, lampa este racita cu jet de aer si apa (incat ne intrebam la un moment dat daca nu cumva proiectorul o fi radioactiv), iar o rola de film cantareste cam 400 de kg.
Cea mai mare inovatie e poate faptul ca se proiecteaza in paralel pe acelasi ecran pelicule pentru ochiul stang si pentru cel drept, iar ochelarii nu sunt deloc incomozi, nici macar pentru persoanele care poarta ochelari de vedere. Convertirea unui film digital in format IMAX costa in general 1.5 milioane dolari, iar convertirea unui film 2D in IMAX (gen Harry Potter VI) costa 5-6 milioane dolari. Si, in ciuda acestor cifre, pretul nu se anunta prea ridicat. El nu ne-a fost dezvaluit inca, dar s-a spus ca nu va fi cu mult mai scump decat cel la un 3D.
3 9
Cat despre cinematograful IMAX, este o masinarie de transformat visele in realitate sau este, cum spunea Larry O'Reillyglumind, "it's like heroine, people keep returning and asking for more". Cei care au visat vreodata ca zboara se vor intalni cu exact aceeasi senzatie si aici, in scenele care te poarta deasupra oceanelor sau deasupra oraselor. Imaginea cu T-Rex (T-Rex: Inapoi in cretacic) care iese din ecran nu este deloc exagerata, sunt momente in care intinzi mana spre ecran incercand sa-i smulgi din mana bagheta lui Harry Potter sau sa te feresti de botul amenintator al unui rechin (intre 3D si IMAX este o diferenta, asa cum spuneam, ca de la cer la pamant). 

Mai departe...