Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.

Vitezele GPRS din noile abonamente Cosmote

2 min read

Cosmote FREE GPRS
cosmote_free_gprs-300x191-2933039

Pornind de la reactia destul de indrazneata a operatorului Cosmote Romania, ca sa nu spun agresiva la acest articol ma simt nevoit sa fac cateva precizari si comparatii cu celelalte oferte de pe piata.
Ceea ce ma deranjeaza din principiu este adresarea catre clienti folosind cuvantul NELIMITAT, cand ar putea fi folosite expresii precum internet sa-ti ajunga o viata intreaga, pe saturate sau o exprimare „simpla” (asa cum se transmite mesajul noilor abonamente) si directa, spunandu-se clar: internet nelimitat cu viteza limitata la terminarea traficului recomandat inclus in fiecare abonament.

Ceea ce este si mai revoltator este limitarea vitezei la 32 kbps, respectiv 64 kbps pentru abonamentele mai mari dupa terminarea traficului inclus in abonament. De la aparitia primelor abonamente de date mobile care ofereau internet nelimitat (pachetele internet pentru PC cu stick) vitezele dupa terminarea traficului erau limitate la 128 kbps pentru download, respectiv 64 kbps pentru upload. Nelimitatul isi recapata sensul la Cosmote, prin limitari la 32 kbps sau 64 kpbs in functie de abonamentul ales. Repet aceste viteze „naucitoare” fiindca trebuie sa intelegeti ca la viteza de 32 kbps nu a navigat nimeni in Romania nici pe vremea dial-up-ului (56 kbps), adica prin anii 97-98. Bun, bun, veti spune ca telefonului nu ii trebuie o super viteza, insa site-urile din ziua de azi au un landing page uneori si de 10-30 MB.
Sa mergem mai departe, aplicatiile mobile. Daca un utilizator care foloseste un device care ruleaza pe platforma iOS sau Android deschide aplicatia de Facebook, nu va putea incarca nici macar feed-ul, astfel de aplicatii anuland automat comanda trimisa catre server daca informatiile nu sunt primite intr-un anumit interval de cateva secunde. Ca sa va faceti o idee despre cum veti naviga pe internet la 64 kbps, incercati sa comutati telefonul de pe 3G pe GSM si sa navigati in reteaua Vodafone prin tehnologia GPRS. Reteaua Cosmote are implementata tehnologia EDGE care ofera viteze intre 200-400 kbps la nivel national si totus acestia limiteaza internetul la 32 kbps, 64 kbps in timp ce Vodafone si Orange limiteaza vitezele la terminarea traficului recomandat la 128 kbps sau 256kbps in functie de abonament.

Daca pana acum m-am referit la cel mai ieftin abonament care ofera si cea mai scazuta viteza, sa vorbim un pic si despre abonamentul Free L care ofera 1GB de trafic la viteze 4G de pana la 75Mbps si nelimitat voce in toate retelele nationale, la pretul de 31 euro. Daca vreau un abonament cu viteze 4G, cu siguranta nu imi voi dori sa navighez doar 1 GB la viteze de fibra optica, dupa care sa ma intorc la viteze de dial-up. Un smartphone 3G poate consuma peste 2 GB de date lunar folosind cateva aplicatii de stream video, asa ca poti sa consumi in cateva zile traficul cu usurinta. Exista si varianta anumitor extraoptiuni, dar cine isi doreste sa activeze extraoptiuni tot timpul cand are cel mai mare abonament din portofoliul operatorului?

Ofertele Orange si Vodafone

Vodafone ofera, la 35 euro in abonamentul RED 35, 2 GB de trafic lunar la viteze 4G. Diferenta dintre cele 2 abonamente fiind de 4 euro…si ai acces la reteaua 3G/4G, care chiar atinge vitezele promise. Am pastrat pentru final oferta Orange pentru utilizatorii Prepay (conteaza foarte mult sa nu fii legat de un contract), cu viteze 4G. Pentru 13 euro un utilizator primeste nelimitat minute in retea si SMS nationale, 200 de minute sau SMS-uri nationale si internationale catre fix sau mobil si 1 GB internet la viteze 4G/H+, tot atat trafic de internet cat la abonamentul Cosmote Free L. Veti spune ca in acel abonament mai sunt incluse apelurile nelimitate nationale si subventia telefoanelor. FUCK IT! Daca cineva isi doreste ceva simplu si sa nu plateasca in plus dupa ce i se termina traficul alocat, atunci cu siguranta va alege o cartela prepay.

 Daca pana anii trecuti Cosmote a fost destul de agresiv prin ofertele de voce lansate, acum, in 2013, Cosmote a ales o directie impotriva progresului tehnologic firesc. In loc sa indemne clientii sa adopte tehnlogia 3G/4G, asta presupunand si achizitionarea unor device-uri performante (care ar aduce venituri substantiale si operatorului) compatibile cu aceste tehnlogii, Cosmote ramane o retea de utilizatori prepay, ce se adreseaza oamenilor care sunt prea saraci pentru lucruri ieftine. (da, da, aici e o subtilitate, nu o greseala)

Avatar of Stefan Rosioara
Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.